Inculpaţi şi victime în acelaşi timp după o bătaie cu toporul şi cuţitul

barbat targa prins mal pamant2Doi bărbaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani după ce şi-au provocat traumatisme serioase în urma unei altercaţii. Eugen Zvâncă, de 59 de ani, este cercetat pentru tentativă de omor, iar Constantin Apetroaei pentru lovire sau alte violenţe.

Cei doi, din satul Oneaga comuna Cristeşti, s-au luat la bătaie pe un imag din localitate, în vara anului trecut.

Constantin Apetroaei l-a lovit pe Eugen Zvâncă cu  muchia unui topor în abdomen şi peste gamba dreaptă şi cu lama toporului peste mâna dreaptă, iar Zvîncă Eugen, după ce l-a deposedat de topor, l-a înjunghiat pe Apetroaei Constantin cu un cuţit, în mod repetat, în zona coapselor, abdomenului şi capului.

like facebookApetroaei Constantin a necesitat pentru vindecare 28-30 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în primejdie viaţa, iar Zvîncă Eugen a necesitat pentru vindecare 14-15 zile îngrijiri medicale.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *