Primărie obligată de judecători să lărgească un drum

27 octombrie 2016

 

drumuri de exploatare- modernizare- drum de piatraO primărie a fost obligată de judecători să lăţească un drum pentru a permite accesul cetăţenilor la imobilele pe care le deţin. Primăria Prăjeni a fost dată în judecată de familia Pâslaru Felicia şi Iulian ce a solicitat obligarea instituţiei la efectuarea de lucrări pentru lăţirea drumului la cel puţin 6 metri pentru a permite accesul autovehiculelor la imobilelele din localitatea Câmpeni.

Cei doi au explicat în faţa instanţei că drumul până la imobilul lor este impracticabil deoarece o parte din vecinii lor şi-au amplasat gardurile pe drumul public şi astfel s-a resctricţionat accesul. Instanţa a reţinut şi a menţionat că lăţirea drumului este foarte importantă pentru a permite accesul şi maşinilor speciale în caz de situaţii de urgenţă.

Reprezentanţii Primăriei au invocat că familia nu a avut voinţa de a rezolva amiabil situaţia, neadresându-se instituţiei în cauză ci direct instanţei. Reclamaţii au contrazis acest lucru şi au prezentat o cerere formulată la primărie. Judecătorii au obligat, printr-o sentinţă definitivă, primăria să facă lucrările necesare pentru amenajarea drumului la dimensiuni corespunzătoare.

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Primărie obligată de judecători să lărgească un drum”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia