Liderul PSD transmite condoleanţe familiei profesorului Constantin Moroşanu

doliuPreşedintele PSD Botoşani, senatorul Doina Federovici, a transmis un mesaj de condoleanţe familiei profesorului Constantin Moroşanu, care s-a stins din viaţă la vârsta de 55 de ani.
Iată mesajul:
Am aflat cu durere că astăzi s-a stins din viață la numai 55 de ani, profesorul Constantin Moroşanu, preşedintele Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţei”, directorul publicaţiei Plai Dărăbănean şi profesor la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Moroşanu” din Teioasa.
Am avut privilegiul de a-l cunoaște și de a participa alături de domnia sa la diferite activități organizate impecabil. Domnul profesor a fost un om foarte respectat, un bun profesionist și un om de mare integritate. Pentru noi, toţi cei care l-am cunoscut, pierderea sa este una deosebit de grea.
În aceste clipe dureroase, toate gândurile mele se îndreaptă spre familia domniei sale și către cei dragi.
În numele meu și al colegilor din PSD, vreau să le transmit întreaga noastră solidaritate și compasiune în aceste momente de mare încercare.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Sincere condoleanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *