Medic de familie despre contractele încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate: S-a recurs la un șiretlic

paul serban didi mosnegutuMedicii de familie botoșăneni susțin că semnarea contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate s-a făcut cu anumite manevre. Medicul Paul Șerban spune legea prevede că anumite clauze din contracte pot fi negociate, chiar dacă acestea sunt întocmite de casa națională, lucru care nu s-a întâmplat.

like facebookS-a recurs la un șiretlic. Casa Județeană a făcut un proces verbal în care a scris că au negociat părțile reprezentate de o comisie a casei județene și reprezentanți legali, dare nu se specifică reprezentanți legali ai medicilor de familie, în speță colegiu, societate, patronat sau reprezentantul legal al cabinetului. Ni s-a pus în față să semnăm acel proces verbal într-un singur exemplar, când orice proces verbal se face cel puțin în două exemplare”, a spus Paul Șerban.

Medicul de familie susțin că a depus și o contestație atât la CJAS, cât și la Casa Națională privind nemulțumirile avute vizavi de noul contract, însă, spune el, răspunsul a fost mai mult decât ridicol.

Mi s-a spus că ce alte clauze, că alea sunt și de anul trecut. Și anul trecut am făcut același lucru. Am scris pe contract că îl semneze cu obiecțiuni. Că nu sunt de acord cu faptul că s-au introdus clauze care nu au fost discutate cu reprezentanții medicilor de familie”, a adăugat Șerban.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *