Accident pe Bulevardul George Enescu. Șoferul vinovat era băut și avea permisul anulat din 2014

politie accident noaptea trecere de pietoniSâmbătă dimineață, Poliţia  municipiului Botoșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoşani s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducatorii auto s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

La faţa locului poliţiştii au identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, stabilindu-se că acesta a fost condus de G.V. de 32 de ani, din municipiul Botoșani.

like facebookÎntrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest şi ulterior să însoţească poliţiştii la o unitatea medicală, în vederea recoltării probelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a refuzat ambele proceduri. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta avea permisul de conducere anulat din data de 3 noiembrie 2014.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărui   permis de conducere a fost anulat şi refuzul conducatorului unui vehicul de a se supune prelevarii de mostre biologice .

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *