Principalul sistem de irigaţii din judeţ va putea funcţiona începând cu anul viitor

irigatiiCondiţia necesară pentru funcţionarea celui mai mare sistem de irigaţii din judeţul Botoşani este pe cale să fie îndeplinită, prin înfiinţarea unei asociaţii a utilizatorilor apei pentru irigaţii (AUAI) în zona estică a judeţului. O delegaţie a asociaţiei a fost joi, 13 octombrie, în vizită la prefectul Dan Nechifor pentru a anunţa că s-au făcut primii paşi în vederea asocierii fermierilor, astfel încât să se poată derula procedura de punere în funcţiune a reţelelor.

like facebookAsociaţia va administra peste 6000 de hectare de teren din zona Mihălăşeniului, fiind exprimat, deocamdată, acordul a 11 membri, printre care sunt şi  Agraria Nord, Ponelm,  Agromer, Agriela, Leris, II Agritehnica, AgroMec Ştefăneşti sau Agriluc.

AUAI-ul va solicita punerea în funcţiune a amenajării Horia – Liveni – Manoleasa – principalul sistem de irigaţii botoşănean, având o arie de acoperire de cca. 6700 de hectare.

„Nu pot decât să salut înfiinţarea acestei asociaţii şi mă bucur că întâlnirile şi dezbaterile de la prefectură pe problema secetei au avut, iată, ecou. Înfiinţarea asociaţiei va încuraja, sperăm, şi fermierii vecini să se alăture şi să facă noi solicitări pentru irigaţii.”, a declarat prefectul Dan Nechifor. Acesta a adăugat că, odată înfiinţate, structurile asociative ale utilizatorilor de apă pentru agricultură pot accesa finanţări speciale pentru modernizarea şi reabilitarea sistemelor, inclusiv fonduri europene, avantaj deloc de neglijat..

„Din discuţiile purtate cu reprezentanţii ANIF, am înţeles că în perioada imediat următoare se vor face reparaţii la sistemul de irigaţii Liveni – Manoleasa, astfel încât acesta să poată fi pus în funcţiune chiar din primăvară.”, a mai explicat Nechifor.

Sursa: comunicat Cancelaria prefectului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *