O nouă avertizare meteo de vreme rea. Vezi până când!

avertizare ploiMeteorologii au emis, miercuri dimineață, o nouă avertizare de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului. Aceasta este valabilă în intervalul 12 octombrie, ora 21 – 13 octombrie, ora 10. 

like facebookÎn intervalul menţionat aria precipitaţiilor se va restrânge treptat către nord-est. În zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi, mai ales la altitudini mari, se va depune strat nou de zăpadă. Va ploua în general moderat cantitativ în jumătatea de nord a Moldovei, iar spre dimineaţă se vor semnala precipitaţii mixte, îndeosebi în zona subcarpatică.

 Vântul va avea intensificări în sudul şi în estul ţării, cu viteze de peste 50…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

 Vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor, dar în special în nord şi în centru unde în următoarele dimineţi se vor înregistra izolat temperaturi minime negative şi local se va produce brumă.

 Potrivit ANM, codul portocaliu de ploi însemnate se menține în județul Botoșani până 12 octombrie, ora 18.

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galați se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *