Amenzi de 7000 lei și lemne confiscate de jandarmi în urma unor acțiuni în târgurile din județ

hoti de lemneAcţiunile jandarmilor în târgurile din localităţile Copălău, Vorniceni şi Ungureni, care au avut loc sâmbătă, 8 octombrie, s-au soldat cu amenzi de 7000 de lei şi ridicarea în vederea confiscării a aproximativ 2,5 mc de material lemons – lemn de foc şi cherestea, valorând 1200 de lei.

like facebookSancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru încălcări ale legii privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, respectiv pentru ,,comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor, oboarelor şi altora asemenea, autorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase”, amenda pentru această faptă fiind cuprinsă între 5000 şi 8000 de lei, dar şi pentru efectuarea de acte de comerţ fără a fi autorizat în acest sens şi fără a poseda documente de provenienţă a bunurilor comercializate.

Materialul lemnos ridicat de jandarmi în vederea confiscării a fost predat lucrătorilor Ocolului Silvic Flămânzi.

Începând cu data de 20 octombrie, agenţii constatatori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor avea dreptul de a opri autovehiculele pe drumurile forestiere, în vederea exercitării controlului circulaţiei materialului lemnos, conform modificărilor aduse de Ordonanţa de Urgenţă nr.51/2016, care completează legea privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Sursa: comunicat IJJ

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *