Dramă! Familia băiețelului mort în accidentul de la Bălușeni n-are bani nici pentru a-și ridica sicriul de la morgă

casa-taraneascaFamilia al cărei copil a murit, sâmbătă, în accidentul de căruță de la Bălușeni este atât de săracă încât nu are bani nici pentru a ridica sicriul de la morgă.

Parinții lui Robert Mihăiță mai au încă cinci copii, toți băieți cu vârste cuprinse între trei și 17 ani. Aceștia trăiesc la limita subzistenței și nu au nici măcar banii necesari pentru a-și înmormânta creștinește copilul.

Ei trăiesc într-o casă sărăcăcioasă la marginea Bălușeniului, asigurându-și mâncarea din munca cu ziua prin sat.

like facebookPetru Valentin Balan, de 43 de ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, se deplasa, sâmbătă, cu o căruță pe un drum sătesc din Bălușeni, dinspre Imașul Bârlădeanca spre centru localității.  Pe fondul consumului de alcool și a vitezei de deplasare, acesta a pierdut controlul asupra căruței, iar vehiculul a lovit tubul pentru scurgerea apei pluviale din partea stângă a drumului, în direcția sa de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă acoperită cu pietriș.

ambulanta-copil-mort-baluseni3În urma accidentului, a rezultat decesul lui Robert Mihăiță, de opt ani, care a decedat la fața locului în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul SMURD. De asemenea, un alt copil, de șase ani, Andrei, a fost rănit, suferind o contuzie la umărul drept.

Și căruțașul a fost rănit, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu multiple plăgi pe scalp.

One thought on “Dramă! Familia băiețelului mort în accidentul de la Bălușeni n-are bani nici pentru a-și ridica sicriul de la morgă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *