Povestiri cutremurătoare, realităţi incredibile trăite de botoşănenii de lângă noi, cei pe care nu-i ascultăm suficient, deşi ceea ce au pătimit ei reprezintă pagini de istorie vie, aşa cum nu poţi găsi în vreo carte. Mitel Panaite din Tudora, este locotenent în retragere şi a împlinit Duminică, 25 septembrie, nici mai mulţi nici mai puţini decât 101 ani.
Impresionează prin aspectul său plăcut, prin vorba domoală, dar perfect potrivită, o veselie reţinută, o umbră de tristeţe ce se transformă în mânie, pe măsură ce se derulează amintirile.
Mitel avea 25 de ani când a fost încorporat şi cântărea 80 de kilograme. Când, după 9 ani de război, s-a întors acasă, avea o greutate de doar 38 de kilograme, fusese rănit de două ori şi ţinut prizonier mai bine de doi ani în Siberia.
Prima oară a fost rănit la Odesa, când a auzit proiectilul venind spre el şi a avut inspiraţia să se ferească la timp. A scăpat cu o rană pe partea stângă a corpului – „de sus până jos”. „O schijă a intrat în mine, a rupt trei coaste şi s-a oprit la o pieliţă distanţă de inimă. Am fost operat la Curtea de Argeş de un doctor colonel, care mi-a spus că am avut un foarte mare noroc să scap cu viaţă.”, explică veteranul. După doar trei luni de concediu medical ce i-a permisă să-şi vadă familia, nenea Mitel s-a întors pe front, unde, la Cotu Donului mai exact, a fost rănit a doua oară, fiindu-i afectate mâinile.
Însă nu pare atât de supărat pe rănile sale, chiar dacă toată viaţa a rămas cu mici probleme pe partea stângă a corpului, cât pe ceea ce ne-au făcut ruşii nouă românilor: „ne-o înşelat ruşii, asta o făcut. Am primit ordin de la ai noştri că de pe 23 august suntem cu armata rusă şi deci întoarcem armele, iar ei au luat deoparte tunurile, ne-au spus să ne încolonăm şi să ne deplasăm o leacă mai încolo, ca să ne organizăm altfel, şi uite aşa, încet, încet , ne-au urcat într-un tren – eram 80 de oameni într-un vagon – şi ne-au dus în Siberia.”, povesteşte mânios botoşăneanul.
Când s-a terminat războiul şi a fost eliberat din lagăr nici nu putea merge, la cele 38 de kilograme.
„M-a luat o fată în braţe şi m-a pus într-o maşină până la tren. Ne-am întors cu un tren pentru oameni, nu pentru animale, cum a fost cel de la dus.”, îşi aminteşte nea Mitel drumul de întoarcere, care a durat mai bine de o lună, pentru că pe drumul de fier au fost duşi în Cehoslovacia, iar de acolo s-au întors mai mult în căruţe.
A avut noroc de oameni buni, care le-au dat de mâncare pe unde au tot ajuns, astfel încât la soţie s-a întors pe picioarele sale. „Ai noştri ştiau că venim, pentru că fuseseră anunţaţi. S-au bucurat mult, dar noi mai tare. Mi-am găsit nevasta sănătoasă, cu doi copii pe care-i ştiam, şi un al treilea care s-a născut după ce am plecat eu pe front ultima oară, deci nu-l mai văzusem.” Trei fraţi de-ai săi nu au avut, însă, norocul să se întoarcă acasă, ci au căzut în luptele pentru apărarea gliei străbune.
Decorat cu medalia „Bărbăţia şi Credinţă Cl.I”, Mitel Panaite a rămas în 1989 fără jumătatea sa, lângă care a crescut 6 copii. Aceştia i-au făcut 14 nepoţi şi 10 strănepoţi, parte dintre ei fiind lângă „bunul” lor la sărbătorirea celor 101 ani. Din partea oficialităţilor i-au urat sănătate şi bucurii subprefectul Daniela Beclea, comandantul Garnizoanei Botoşani, col. Constantin Florea, col. Gheorghe Jalbă, din partea Asociaţiei Veteranilor de Război, dar şi viceprimarul tudorenilor, Gheorghe Ţigănaşu.
