Botoșaniul, pregătit să iasă la curățenie pe 24 septembrie

ecologizareSâmbătă dimineaţă la Botoşani, ca în toată ţara, va avea loc marea acţiune de voluntariat pentru curăţarea  naturii. Prefectul judeţului, împreună cu angajaţii Instituţiei Prefectului ce vor dori să i se alăture, va fi printre cei ce se vor implica în a 7-a ediţie a mişcării „Let’s do it, Romania!”, zona vizată pentru colectarea şi ridicarea gunoaielor fiind pădurea Baisa.

like facebook„Invit toţi cetăţenii care sâmbătă nu au altceva programat, să participe la acest eveniment. Îi rog pe directorii instituţiilor publice să facă aceeaşi invitaţie salariaţilor din subordine. Şi la Botoşani se pot face astfel de acţiuni, solidaritatea, energia şi dorinţa de schimbare a obiceiurilor păcătoase nu ne lipsesc nici nouă! Vă invit, aşadar, să facem curăţenie împreună!”, este invitaţia prefectului Dan Nechifor.

Paul Vieru, coordonatorul campaniei de la Botoşani, a explicat că toate instituţiile din Ministerul Afacerilor Interne s-au înscris printre voluntari, solicitând câte o zonă pentru a fi curăţată sâmbătă. Peste 2000 de funcţionari erau pe listele de înscriere joi, 22 septembrie, câteva sute de profesori şi zeci de mii de elevi.

Aşa cum se prezintă şi pe site-ul propriu, „Let’s do it, Romania!” este cea mai mare mişcare socială din România, cu peste 1 100 000 de voluntari implicaţi în 6 ani de activitate. Viziunea echipei este o ţară cu 0 deşeuri, iar valorile de fiecare zi sunt pasiunea, încrederea, respectul pentru natură şi implicarea.

“Am început în 2009, când un grup de voluntari pasionaţi, animaţi de o idee nebunească, şi-au propus să curețe România într-o singură zi. Pe parcursul unui an de pregătire, această idee ne-a însufleţit şi ne-a dat bucurie și puterea să continuăm. România a fost cea de-a 4 ţară din comunitatea “Let`s Do It, World!” care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune şi este şi astăzi o referinţă pentru alte ţări de pe întreagă planetă.

Pe 25 septembrie 2010, peste 200 000 de români au ieşit să facă curăţenie, participând la cea mai mare acţiune de voluntariat organizată vreodată în România. A fost un moment extraordinar pentru ţara noastră, în care am arătat că lucrurile pozitive, de amploare, sunt posibile şi aici, atunci când românii se unesc pentru o cauză comună. În total, am reuşit să implicăm în cele 4 acţiuni peste 1 000 000 de voluntari, transformând “Let`s Do It, Romania!” în cea mai mare mişcare socială din România. La nivel naţional, peste 2500 de voluntari au făcut parte din echipa de organizare, fiind implicate toate judeţele din România.”, se arată pe site-ul campaniei.

Sursa: comunicat Cancelaria Prefectului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *