VIDEO Tătăl primarului Cătălin Flutur condus pe ultimul drum de 20 de preoţi şi sute de persoane

inmormantare-flutur1Tatăl primarului municipiului Botoşani a fost înmormântat, marţi, slujba fiind oficiată de un sobor de 20 de preoţi la Biserica Cuvioasa Parascheva. Sute de persoane au asitat la înmormântare, curtea bisericii devenind neîncăpătoare. Rude, cum ar fi Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava ce este văr cu primarul botoşănean, dar şi fosta soţie a edilului, Carmen Panţiru.

Colegi de partid precum deputaţii Costel Şoptică, Verginel Gireadă, foştii parlamentari Neculai Rebenciuc şi Iacob Strugaru, fostul vicepreşedinte al CJ, Cristian Achiţei.

Funcţionari din primărie, directori ai societăţilor locale cum ar fi Simion Drelciuc, Gabriel Cârlan, şeful poliţiei locale Ioan Onuţu. Printre cei prezenţi s-au numărat şi primari din judeţ precum Costel Romanescu sau Dan Oloeru. De asemenea a fost prezent şi prefectul Dan Nechifor.

like facebookCortegiul funerar format din trei maşini mortuare a fost însoţit de persoanele prezente, poliţiştii rutieri dirijând circulaţia.

Constantin Flutur a decedat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 82 de ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *