Avertizare meteo de vreme rea. Ce anunță meteorologii!

avertizare meteo vijeliiMeteorologii au emis, duminică dimineață, o avertizare meteo de vreme rea pentru întreaga țară. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 18 septembrie, ora 18 – 20 septembrie, ora 18, ae vor semnala:  instabilitate atmosferică, ploi moderate cantitativ, răcire accentuată.

like facebookÎn intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie şi pe parcursul nopţii de duminică spre luni (18/19 septembrie) în zonele montane şi local în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, apoi în cea mai mare parte a ţării.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în partea de est a teritoriului.
Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilei de marţi, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *