Manifestări și avansări în grad de Ziua Pompierilor din România

ziua pompierilorSute de dorohoieni au fost alături de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani la manifestările dedicate împlinirii a 168 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii şi a 165 de ani de la înfiinţarea primei unităţi militare de pompieri din Dorohoi.

La acest moment festiv, desfăşurat pe strada Dumitru Furtună din municipiul Dorohoi, au participat şi prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Toma, primarul oraşului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, şefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, cadre militare în rezervă şi familiile cadrelor active.

ziua pompierilorFestivitatea a debutat cu citirea mesajelor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim, doi ofiţeri şi doi subofiţeri, respectiv: în gradul de colonel Ştefan Uşurelu, în gradul de locotenent colonel Sorin Constantin Barbacariu, în gradul de plutonier adjutant, Dumitru Caşcadel şi în gradul de plutonier major, Dana Elena Coca.

like facebookTotodată, au fost înmânate diplome şi plachete aniversare cadrelor militare care au activat în cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, autorităţilor publice judeţene şi locale, dar şi plt. maj. Iulian Rotariu, primul român care a participat la ultramaratonul Gobi March, purtând cu mândrie steagul românesc până pe locul IV în clasamentul general şi locul I la categoria de vârstă 40 – 49 de ani.

ziua pompierilorDeosebit de emoţionantă a fost revederea dintre cadrele în rezervă (pensionarii) şi cadrele active ale inspectoratului. Clipele petrecute împreună au fost momente de bucurie, fiind şi un real schimb de experienţă între generaţii.  Întâlnirea a fost deosebit de plăcută, constatându-se din partea tuturor dragostea şi disponibilitatea pentru a salva vieţi.

Emoţionaţi au fost şi copiii, care au venit în număr foarte mare şi au aşteptat cu nerăbdare defilarea forţelor şi mijloacelor de intervenţie ale ISU Botoşani.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor din România, au fost depuse, în cursul dimineţii, coroane de flori la monumentele eroilor pompieri de la sediului inspectoratului şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi.

Astăzi, între orele 10.00 – 18.00, la Uvertura Mall din municipiul Botoşani sunt desfăşurate mai multe activităţi pentru a marca Ziua Informării Preventive.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *