Comitetul Județean pentru Situații de Urgență convocat din cauza secetei. Două primării au instituit stare de alertă

comitetul-judetean-pentru-situatii-urgentaComitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, luni, pentru a discuta asupra fenomenului de secetă din județul Botoșani. Potrivit prefectului Dan Nechifor, a declarat că doar două comune au instituit stare de alertă din cauza secetei, respectiv Avrămeni și Rădăuți Prut, și urmează ca în urma unor notificări, care vor fi trimise săptămâna aceasta celorlalte primării din județ, să se decidă vineri dacă se instituie stare de alertă la nivelul județului din cauza secetei.

like facebookLa această dată sunt calamitate 169.000 hectare de suprafețe agricole. Reprezentanții ISU au punctat că trebuie găsită o altă soluție pentru aprovizionarea localităților cu apă, întrucât în lunile de toamnă crește și numărul de incendii, iar pompierii trebuie să intervină la acestea.

La nivelul județului Botoșani avem o situație de urgență generată de un tip de risc, respectiv seceta. ISU se confruntă cu un număr foarte mare de solicitări privind transportul de apă. Dinamica situației operative ne obligă uneori să nu mai putem răspunde acestor solicitări atât de prompt pe cât ar vrea comunitățile locale. Nu este un tip de risc principal, unde sunt puse în pericol viața și siguranța cetățenilor, a bunurilor materiale, ci intervenția în astfel de situații se face proporțional cu evoluția situației operațiunilor la nivelul județului Botoșani.”, a spus col. Cristian Amarandei, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Prezent la ședința CJSU, președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a declarat că a inițiat un proiect de hotărâre pentru ca Guvernul să aloce fonduri primăriilor pentru realizare unor puțuri de mare adâncime.

În cadrul ședinței s-a mai anunțat că vor fi pornite canalele principale de irigații din județ, pentru a limita efectele secetei.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *