Sancțiuni usturătoare la Festivalul verii. Doi tineri, ridicați de la petrecere după un scandal

jandarmiNouăzeci de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi în valoare de peste 30000 de lei, au fost aplicate de jandarmii botoșăneni în perioada 8 – 11 septembrie, în urma misiunilor specifice executate în această perioadă.

Dintre acestea, unsprezece fapte contravenționale au fost constatate de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani la misiunea de asigurare a ordinii și liniștii publice, executată cu ocazia manifestărilor publice prilejuite de desfășurarea September Fest în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, contravenienții având de achitat amenzi care totalizează 5700 de lei.

like facebookCele două persoane implicate în altercația care a avut loc seara ultimei zile a September Fest, în apropierea scenei, au fost amendate cu câte 2000 de lei fiecare, pentru adresarea de injurii și cuvinte obscene unui bărbat și familiei acestuia și provocare de scandal, fapte care i-au deranjat și au stârnit indignarea celorlalți spectatori aflați în apropiere.

Cei doi tineri, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost ridicați de jandarmi și conduși la autospeciala de serviciu, unde au fost legitimați și li s-au adus la cunoștință prevederile legale. Unul dintre aceștia a luat la cunoștință, pe bază de semnătură, despre încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cazul celui de-al doilea, care a refuzat să semneze, actul procedural îi va fi comunicat prin poștă sau prin afișare la domiciliu.

Principalele fapte care au atras sancționarea contravențională, în această perioadă, au fost cele care au adus atingere normelor de conviețuire socială, cum ar fi tulburarea ordinii și liniștii publice, adresarea de injurii sau provocarea de scandal.

Recomandăm participanților  la acest gen de manifestări publice să evite discuțiile în contradictoriu cu persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice, iar în cazul în care au loc incidente, să solicite, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112, intervenția forțelor de ordine, potrivit unui comunicat al IJJ.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *