Doina Federovici: Educaţia este cheia formării personalităţilor de mâine

doina federovici in senatAstăzi este prima zi din noul an școlar, o zi importantă în egală măsură pentru elevi, părinți și dascăli. Chiar dacă vacanța nu este suficientă niciodată, toată lumea așteaptă cu nerăbdare începerea școlii. Această instituţie este locul unde se conturează personalităţi, iau naştere visuri şi se creionează proiecte de viitor, de aceea ţin să mă adresez, acum la început de an, dascălilor, elevilor şi părinţilor, deopotrivă.
Dragi dascăli, am fost şi voi fi întotdeauna alături de dumneavoastră, vă asigur de respectul meu, mulțumindu-vă totodată pentru dăruirea, pentru profesionalismul de care dați dovadă an de an. Datoria domniilor voastre rămâne în continuare să oferiți copiilor exemple pozitive, să găsiți metode pentru a-i stimula pe elevi să învețe și să înțeleagă care este rolul școlii, deoarece nimic nu poate înlocui ceea ce faceţi cu atâta dăruire.
like facebookDragi elevi, mi-aș dori să considerați școala drept a doua voastră casă și, prin urmare, să respectați oamenii, fie profesori, fie personal administrativ, s-o îngrijiți și s-o remodelați după imaginația și personalitatea voastră. Implicați-vă în problemele școlii, căutați să fiți utili celor din jur și responsabili în ceea ce faceți. Fiți receptivi și deschiși pentru că volumul de cunoștințe, aptitudini, valori și sentimente, obținut în perioada școlii, îl veți purta cu voi toată viața. Nu uitați că educația autentică se bazează pe toleranță, respect, responsabilitate și bun simț ca valori fundamentale. Doar prin educație veți putea fi proprii voștri stăpâni și veți putea face alegerile potrivite pe mai departe în viața personală.
Marele Nicolae Iorga spunea că: „Școala este tot ce vezi și tot ce auzi. Ea trebuie să te învețe să fii propriul tău dascăl, cel mai bun și cel mai aspru.” Așadar, parafrazându-l pe marele om de cultură, vă invit, dragi elevei, să aveți încredere că ceea ce veți realiza în școală va însemna foarte mult pentru viitorul vostru, iar aceasta trebuie să vă dea încredere deplină în puterile voastre.
Stimați părinți, vă urez să aveți parte de sănătate multă, de putere de muncă și de voința de a le fi mereu aproape copiilor dumneavoastră. Trebuie să avem certitudinea că școala oferă un spațiu educativ în care copiii se pot dezvolta, promovând binele, adevărul, munca, încrederea, responsabilitatea, seriozitatea, punctualitatea, toleranța, spiritul de echipă, aprecierea muncii celorlalți. De aceea, vă rog să răspundeți chemărilor școlii pentru că fără o strânsă colaborare școală-familie reuşita lasă de dorit. Datoria comună a relației școală-părinți este de a forma din copii oameni și caractere.
Trebuie să înțelegem cu toții că educaţia primită la şcoală este cheia formării personalităţilor de mâine, este esenţială în formarea caracterelor puternice. Buna educaţie înseamnă un efort şi o datorie pe care ne-am asumat-o cu toţii – autorităţi, cadre didactice şi părinţi.
Vă urez tuturor un an școlar cu rezultate cât mai bune de care să ne bucurăm cu toții, iar celor implicați în procesul educaţional, bucurii, satisfacții, împliniri, putere de muncă și multă sănătate!
Sursa: comunicat presa

 

2 thoughts on “Doina Federovici: Educaţia este cheia formării personalităţilor de mâine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *