Femeile social-democrate alături de copiii de la Grădinița nr. 4

4-1Organizația Femeilor Social Democrate din cadrul PSD Botoșani a organizat o nouă acțiune dedicată copiilor, de această dată fiind ales ca loc de desfășurare Grădinița nr. 4 „Licurici” din Botoșani. Această instituție se confruntă cu o situație mai puțin plăcută, în condițiile în care începe noul an școlar, iar materialele didactice sunt insuficiente.

like facebookÎn urma solicitărilor venite din partea cadrelor didactice, doamnele social democrate s-au mobilizat și au achiziționat, din fonduri proprii, cărți de colorat, de povești, jocuri care să stimuleze creativitatea – piese de construcție, puzzle, litere, cifre și jucării necesare preșcolarilor, completând astfel baza materială a grădiniței.

1-4„Am dat curs solicitărilor venite din partea educatorilor și am reușit, prin acest gest să contribuim și noi la dotarea acestui mediu creativ și interesant, care pune bazele educației copilului. Prin astefl de activități aducem de fiecare dată zâmbete pe chipurile copiilor și, în același timp, promovăm și principiile responsabilităţii sociale. Vom continua în perioada următoare aceste demersuri și la alte grădinițe, din mediul rural” a declarat Silvia Diaconu, președinte al Organizației Municipale a Femeilor Social Democrate Botoșani.

Vârsta preșcolară este o etapă determinantă în dezvoltarea copilului, de aceea este obligatoriu ca la început de an școlar, micuții să găsească în sala de clasă tot ce au nevoie pentru a se putea bucura de activitățile constructive din grădiniță.

Sursa: comunicat PSD

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *