FOTO S-a dat startul la distracție în cadrul Festivalului Verii

festivalul-verii-1Joi după amiază s-a dat startul la Festivalul Verii, organizat de Primăria Botoşani în Centrul vechi. Debutul a fost unul anemic, iar acest lucru se datorează și faptului că organizatorii au decis cu câteva zile înainte ca manifestările să înceapă joi și nu vineri, cum fuseseră anunțate inițial.

Joi, va avea loc un spectacol susținut de artiști locali, urmat de un program karaoke.

like facebookVineri, 9 septembrie, manifestările vor începe la ora 18.00, cu un program susținut de Ansamblul Stejărelul. Va urma un spectacol susținut de Fanfara Stejărelul, după care va urca pe scenă Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava.

Ziua de vineri se va încheia cu un concert Ligia&Band, care va începe în jurul orei 22.15.

Sâmbătă, 10 septembrie, manifestările vor începe tot la ora 18.00 cu un spectacol oferite de trupe și artiști locali. Va urma un concert susținut de Filarmonica Botoșani. iar la ora 20.30 va urca pe scenă Daggu Project. Manifestările se vor încheia cu un spectacol susținut de Emil Lassarea& Katlyn.

Duminică, 11 septembrie, manifestările vor începe cu un program susținut de trupe și artiști locali, după care va urma un concert susținut de Filarmonica Botoșani. Va urma un program susținut de artiști locali și naționali, după care festivalul se va încheia cu un concert susținut de Matteo.

festivalul-verii-2016

festivalul-verii-3

festivalul-verii-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *