Marțea neagră: Turismul sexual și Casa Poporului 

Dumitru Toni MonacuÎn urmă cu ceva timp, un  apreciat epigramist român lansa cu mult tâlc în cele patru versuri  o idee tragi-comică de redresare a României : turismul sexual. De ce?  Pentru simplul fapt că la noi toate sunt … cu fundul în sus. Mergând pe acest considerent vă voi prezenta în rândurile ce urmează câteva anomalii vizibile din orice colț al țării numai din Casa Poporului, nu! Și asta, din cauză că ei, loazele politice (cam 70-80 la sută din Parlament!) propun, dezbat și aprobă  legi care de care mai ciudate dar nu se apleacă nicio secundă la necesitățile firești ale nației. Pentru că, așa cum scriam și săptămâna trecută, nu avem nevoie de ”einsteini” în forul legislativ ci de oameni normali care să scoată legi normale. Legi care să mai elimine din cele cu fundul în sus, câteva dintre ele, luate la întâmplare, urmând să le citiți în continuare.

  1.        Se știe foarte bine că orice guvern din orice țară oricât de avansată sau înapoiată, este politic(cu excepția, bineînțeles a Românicii unde guvernul e tehnocrat!). În țările democratice, Guvernul ajunge la putere în urma votului  în timp ce în  țările totalitariste acest organism este alcătuit după chipul și asemănarea unui dictator. Întrucât ne considerăm un stat democratic, scrutinul popular este singura cale prin care un partid (sau o alianță) poate accede la putere. Așa stând lucrurile, adică  Guvernul fiind clar politic, de ce reprezentantul lui  în teritoriu, adică prefectul, este  apolitic?

                        2.Marile firme din lume, cotate la bursă, au ca for suprem de conducere un consiliu de administrație care, reprezentând orice investitor cât de mic, stabileste calea cea mai simplă de urmat pentru obținerea unui profit cât mai substanțial. Dacă în țările cu economii sănătoase CA-urile sunt indispensabile la firmele private, oare de ce la noi, firmele de stat (regii, sau altele) bagă 20 la sută din leafa managerului în buzunarul unor membri de CA care habar nu au nici măcar de profilul organizației pe care o vizitează o dată pe lună?

  1. 3. Germenii de înmulțire a corupților din politică sunt, fără doar și poate, fondurile bugetare la care aceștia râvnesc. Stârpirea corupților nu se poate face prin reeducare sau prin sensibilizarea simțului lor civic ci printr-o măsură corectă și eficientă : blocarea accesului către pușculița cu bani a nației, acces determinat de scrutinul electoral. Din moment ce mulți corupți au fost depistați și dovediți, pentru a-i ajuta să nu mai cadă în greșeală, de ce nu li se aplică definitiv interdicția de a fi aleși și de a fi numiți în funcțiile înalte ale statului român?
  2. 4. Nu-i pentru nimeni un secret că în școala românească a secolului XXI încă se mai predau materii care nu au nicio legătură cu realitatea. E la fel de cunoscut și faptul că, în goana după un trai mai bun, mulți părinți pleacă la muncă afară lăsându-și copiii în grija altora. Cele două fenomene produc un efect dramatic : copii needucați, și neinstruiți cu apucături necivilizate! Ar fi oare imposibil ca în școlile din România să se predea, la clasele primare, noțiuni de educație cetățenească sau bune maniere?

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *