Festivitate de premiere pentru reportaje video realizate de copii, în weekend

afis A3Ediția a III-a a concursului de reportaje  video „Botoșani, orașul meu drag” a ajuns la final. După o vară fierbinte, și la propriu, și la figurat, reporterii Buzz, cei care au participat la concurs, așteaptă acum emoționați rezultatele. Cele mai interesante povești construite chiar de micii reporteri ai orașului vor putea fi vizionate, în premieră, la festivitatea de premiere a concursului care va avea loc, duminică, 4 septembrie, de la ora 16.00, la Hotel Rapsodia, sala George Enescu.

like facebookCele 9 echipe înscrise în concurs au realizat fiecare câte un reportaj pe o temă trasă la sorți și, pe parcursul lunii iulie, fiecare echipă a mers pe teren pentru interviuri după care a realizat montajul propriu-zis pe baza materialelor video adunate.

Cele mai interesante reportaje au fost apoi evaluate de un juriu format din profesioniști pe baza unor criterii clare cum ar fi: obiectivitate, coerență, impact emoțional, valoarea informației sau ingeniozitate jurnalistică. Ca și în anii trecuți, concursul s-a desfășurat pe două categorii de vârstă. În afară categoria Buzz, adresată participanților cu vârste peste 12 ani, a mai avut loc secțiunea Buzz-Junior în cadrul căreia au participat cei cu vârste între 9 și 11 ani. Din fiecare echipă constituită a făcut parte câte un participant de la categoria de vârstă mai mică, acesta fiind evaluat pentru interviurile obținute și standupul tv realizat.

Pentru prima dată, anul acesta, participanții au avut posibilitatea să se înscrie și la secțiunea Presă scrisă astfel că ei au putut scrie reportaje, articole, pagini de jurnal sau comentarii despre aspecte surprinse în teren la realizarea subiectelor pe care le-au avut de realizat.  La secțiunea Presă scrisă vor fi acordate două trofee, unul pentru categoria Buzz (+12 ani), iar celălalt pentru categoria Junior (9-11 ani). Ambele trofee vor fi acordate în memoria jurnalistului Dorian Stoianovici, cel care a înființat ediția de Moldova a cotidianului România Liberă, și care a încurajat existența ziarului Buzz la Botoșani. La secțiunea Reportaj video, participanții vor primi premiile I, II, III și mențiuni, dar și premii speciale.

Concursul “Botoșani, orașul meu drag” se desfășoară în cadrul proiectului „Atelierele BUZZ-jurnalism pentru copii și adolescenți III”, finanțat de Primăria și Consiliul Local Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *