Rețeaua de distribuție gaze naturale, înlocuită pe mai multe străzi din municipiul Botoșani. Vezi care!

gaz metanNoi investiții în rețeaua de distribuție a gazelor naturale din municipiul Botoșani. Potrivit primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, anul acesta vor fi înlocuite conductele de gaz, din cauza presiunii scăzute, pe străzile Manolești Deal, Calea Națională, Peco Botoșani, unde investiția este de 1,4 milioane lei, dar și pe străzile Pacea, Sucevei, Calea Națională, Grivița-cu o valoare de 1,85 milioane lei.

like facebookLucrările vor continua și în 2017 pe străzile Primăverii, Onicescu, Curcubeului, Vârnav, Scipione Bădescu, Dimitrie Brânză, unde investiția este de 2,5 milioane lei, cu termen de finalizare 2018.

Tot în 2017, se va intra și pe strada Vasile Lupu-unde sunt lucrări de 210.000 lei, precum și pe străzile Ansamblu Rândunica, Calea Națională, Aprodu Purice și Gării-cu o valoare de 205.000 lei.

Sunt lucrări importante pe o lungime de 7 km în 2016. Aceste lucrări ascunse se fac în folosul botoșănenilor. Și în 2017 vom avea lucrări în care vom schimba conducte de gaz în municipiul Botoșani, pentru că trebuie să ne aducem aminte cât de greu ne-a fost nouă, celor din Botoșani, cu actuala structură pe tot ceea ce înseamnă gaz, când rămâneam iarna, când erau minus 20 grade fără gaz. Acum intrăm și facem inelările în Botoșani și nu vom mai avea probleme cu gazul. Lucrările sunt făcute și pentru siguranța cetățenilor. Sunt conducte noi care nu vor permite un grad de risc ulterior”, a spus primarul Cătălin Flutur.

Redimensionarea întregului sistem de distribuție gaze naturale va conduce la creșterea presiunii în sistemul de distribuție și asigurarea debitului și presiunii gazelor naturale la consumatori și pe timpul iernii. Durata de funcționare a acestor conducte va fi de minim 50 de ani.

 

 

One thought on “Rețeaua de distribuție gaze naturale, înlocuită pe mai multe străzi din municipiul Botoșani. Vezi care!

  1. Sa prevada si zona de pe izvoarelor, moara de foc , eroilor, tomis. Si acolo sunt votanti . In plus se lucrează la canalizare si au întors strada pe dos. Cat mai este sa tragă si o conducta de polietilenă pt gaz?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *