20 de candidați la parlamentare pe listele PNL Botoșani. Flutur: Colegii noștri vor fi supuși votului Consiliului de Coordonare Județean

catalin flutur - PNL BotosaniNumărul liberalilor care și-au manifestat intenția de a candida la alegerile parlamentare din toamnă a ajuns la 20, la Botoșani. Pe liste, susține președintele organizației județene a PNL, Cătălin Flutur, se află actualii parlamentari PNL, cu excepția deputatei Roxana Anușcă Țurcanu, dar și alți liberali. Flutur susține că listele finale ale candidaților vor fi stabilite prin vot, în Consiliul de Coordonare Județean.

like facebookLista nu a fost difinitivată.  Ierarhia se va face conform Statului. Colegii noștri și-au exprimat opțiunea, dacă vor rămâne toți cu opțiunea până la capăt vor fi supuși votului organului de conducere al PNL , care prin statut are această abilitate, și aici vorbim de Consiliul de Coordonare Județean, care va avea în jur de 400 delegați”, a spus liderul PNL Botoșani.

Șase candidați plus o rezervă vor fi la Camera Deputaților și trei candidați plus rezervă vor fi la Senat. Lista cu candidații care vor fi votați la Botoșani va fi trimisă spre aprobare la Biroul Național al PNL.

În această perioadă, cei care își doresc, pentru că intrăm într-o competiție internă, să-și facă campanie electorală internă iar la final, în fața delegației Consiliului de coordonare județean, să-și prezinte programul și să-și susțină punctul de vedere. Votul va face ierarhia pe listă. Această ierarhie o vom trimite conducerii centrale la București, care are și un drept de ultimă semnătură”, a adăugat Flutur.

 

Printre cei care și-au exprimat intenția se numără:  Viorel Grigoraş, Corneliu Popescu, Cristian Achiţei , Sorin Cornilă, Costel Şoptică, Cristian Roman, Verginel Gireadă, Gheorghe Sorescu, Stelică Strugaru Iacob, Gabriel Alecsandru, Mirela Saucă, Andreea Suhăreanu, Cătălina Lupaşcu, Ionică Nechifor, Radu Lebădă, Maricel Maxim, Constantin Aslan, Eduardt Cozminschi și Adrian Poclid.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *