Noi membri în Biroul Permanent Teritorial al Tineretului Național Liberal. Cine sunt aceștia!

ADRIAN POCLID
Adrian Poclid, presedintele TNL Botosani

Biroul Permanent Teritorial al Tineretului Național Liberal, județul Botoșani și-a aprobat noua structură ca urmare a noilor adeziuni depuse în ultima perioadă pentru Organizația Județeană de Tineret. Astfel, din noul Birou Politic vor face parte 35 de tineri, acesta fiind condus în continuare de Adrian Poclid, în calitate de președinte, și Radu Lebădă, în calitate de președinte executiv.

like facebookDin noul birou fac parte tineri care activează în domenii ca cel juridic, mediul de afaceri, economie, medicină etc.

Dintre vicepreședinții noului birou face parte și fostul președinte al Partidului România Unită (PRU), Andrei Ciubotaru, recent intrat în Organizația Județeană de Tineret PNL Botoșani. El va fi urmat în perioada următoare și de alți membri ai partidului pe care l-a condus. Noul birou politic are și un vicepreședinte din rândul consilierilor locali, respectiv Raluca Dobinciuc, aleasă în luna iunie, pe lista consilierilor locali PNL din orașul Flămânzi

Tinerii liberali au aprobat, odată cu noua structură a biroului, și obiectivele pe care le vor îndeplini în perioada următoare. În afară de pregătirea școlii de vară din perioada 8-11 septembrie, membrii Biroului Politic Teritorial al Tineretului Național Liberal vor continua să organizeze acțiuni de atragere a tinerilor către TNL, precum și de promovare și susținere a tinerilor în structurile de conducere ale partidului și nu numai.

Un obiectiv important al Organizației Județene de tineret PNL Botoșani îl va constitui, cu siguranță și de acum înainte creșterea rolului TNL în sprijinirea copiilor și a tinerilor prin acțiuni concrete pe diferite domenii.

Biroul Permanent Teritorial al Tineretului Național Liberal:

Adrian Poclid – Președinte

Radu Lebădă – Președinte executiv

Ioana Matfeev – Secretar coordonator

Magda Roxana Roman – Secretar general

Tiberiu Nichiteanu – vicepreședinte

Andrei Ciubotaru – vicepreședinte

Ioana Zmău – vicepreședinte

Matei Gelu – vicepreședinte

Alexandru Buțura – vicepreședinte

Mirabela Dumitriu – vicepreședinte

Raluca Dobinciuc – vicepreședinte

Cătălin Cozar – vicepreședinte

Nicoletta Boatcă –vicepreședinte

Adina Pascariu – vicepreședinte

Lucian Ungureanu – vicepreședinte

Lucian Irimia – vicepreședinte

Adriana Livadariu – vicepreședinte

Ramona Zamosteanu – vicepreședinte

Oana Saucă  – membru

Cătălin Munteanu – membru

Ovidiu Butnaru  – membru

Claudiu Vrajotis – membru

George Turcu – membru

Daniel Mihăianu  – membru

Lucian Puscasu – membru

Cătălin Felesco – membru

Vlad Romanescu – membru

Marian Horodincă –membru

Emilian Ivasuc – membru

Alexandru Fantu – membru

Mădălin Savin – supleant

Andreea Ciubotariu – supleant

Gabriela Cojocariu – supleant

Lavinia Bejinaru – supleant

Cristian Rareș Dumitraș – supleant

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *