Filtre ale Poliţiei finalizate cu sute de amenzi pentru şoferii vitezomani din Botoşani

sofer razieÎn perioada 12 – 15 august, 130 de poliţişti s-au aflat la datorie, zilnic, astfel încât botoşănenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

În total, în cele patru zilei, au acţionat peste 500 de poliţişti, de la ordine publică şi rutieră, precum și de la structurile de acţiuni speciale, investigarea criminalităţii economice sau investigaţii criminale.

like facebookPoliţiştii au participat, în sistem integrat, la 27 de misiuni de ordine publică, iar prin structurile de profil, au intervenit la 91 de evenimente, dintre care 63 sesizate prin sistemul unic pentru urgenţe 112.

Au fost constatate 24 de infracţiuni, dintre care nouă la regimul rutier, șase de natură economică şi nouă de natură judiciară/alt gen.

De asemenea, în urma acţiunilor de profil, desfăşurate în această perioadă,  poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au constatat 81 de abateri de natură contravenţională, sancţiunile aplicate însumând 134.525 de lei. Ca sancţiuni complementare, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 5.079 lei.

Pentru acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au aplicat 96 de sancţiuni, însumând 25.550 lei.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri au acţionat atât în localităţi, cât şi pe pe 8 tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 10 aparate radar.

În urma acţiunilor din trafic, poliţiştii au constatat nouă infracţiuni şi 349 de abateri contravenţionale.

Amenzile aplicate însumează 116.425 lei, cele mai multe sancţiuni (221) privind încălcarea regimului legal de viteză.

În total, poliţiştii rutieri au dispus suspendarea dreptului de a conduce şi implicit reţinerea permiselor de conducere pentru 20 de persoane, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *