Peste 70 de botoșăneni au ajuns la spital, în numai o lună, cu înțepături de insecte

intepatura albinaZeci de copii și adulți au ajuns în luna iulie la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, după ce au fost înțepați de insecte. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, 72 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost înțepate de căpușe, albine sau țânțari.

like facebookÎn luna iulie, s-au prezentat în serviciul de urgenţă 72 de persoane cu înţepături de insecte. Din acestea, trei persoane au necesitat internare în secţii. Două persoane au fost internate în Compartimentul Chirugie Plastică şi Reparatorie, cu plăgi suprainfectate, iar o persoană a fost internată în Secţia Medicală pentru reacţie alergică”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *