Posibile disponibilizări la societăţile din subordinea CL. Flutur către un director: Să le explicaţi oamenilor de ce trebuie să îi daţi afară

consiliul local 2016 4Societăţile din subordinea Consiliului Local ar putea face diponibilizări, iar managerii au fost crtiticaţi de primarul Cătălin Flutur.

În cadul şedinţei extraordinare de CL, de luni, s-a pus în discuţie prelungirea contractelor de mandat pentru membrii Consiliilor de Administrație de la Modern Calor și Urban Serv cu încă patru luni, până la organizarea concursului de selecție a noului Consiliu. În analiză a intrat şi Eltrans.

Flutur i-a adus câteva de reproșuri directorului Urban Serv, Simion Drelciuc, vizavi de modul cum manageriază unitatea.

“Alaltăieri a expirat contractul Consiliului de Administrație și în această perioadă nu ați făcut niciun demers conform Legii 31 să convocați AGA ca să fie corect, cum scrie la lege. Și am ajuns în situația aceasta. Pe de altă parte nu am putut să facem AGA mică și știm prea bine cu toții de ce, v-ați făcut concedii și nu ați mai avut timp și de societate cum nu ați avut timp nici până acum. Domnule director, societatea dvs. este pe chituci la fel ca Modern Calor și Eltrans. Ați ratat două licitații importante. Nu aveți decât un singur criteriu de performanță pe care îl invocați și dvs. și Modern Calor, că aveți profit. Este un cumul de criterii de performanță. Să le explicați oamenilor pe care o să trebuiască să îi dați afară că ați pierdut groapa de gunoi și sunteți pe locul doi la cărat gunoiul. Gunoiul era perla coroanei. Să le explicați oamenilor de ce vor pleca acasă”, a spus primarul Cătălin Flutur.

În replică directorul societăţii a spus că va pune la dispoziţie modul de calcul al tarifelor cu care s-a ofertat la licitaţie

like facebookCât privește societățile Modern Calor și Eltrans, Flutur a spus că și aici sunt posibile disponibilizări de personal. La Eltrans, în cazul în care se va obține finanțare pentru reabilitarea căii de rulare, iar investiția se va întinde pe un an sau doi apare întrebarea ce se va întâmpla cu personalul care lcurează pe tramvaie.

„La Modern Calor a scăzut producția vîndută de gigacalorie. Ei trăiesc în momentul de față din vânzarea de energie electrică prin proiectul mare pe care l-am făcut și din subvenția oferită de municipalitate, care trebuia să scadă mai mult pentru că jumătate din producție e vânzare de energie electrică. Este o lipsă de viziune pe viitor la ceea ce se întâmplă” a afirmat Flutur.

4 thoughts on “Posibile disponibilizări la societăţile din subordinea CL. Flutur către un director: Să le explicaţi oamenilor de ce trebuie să îi daţi afară

  1. Groparii de la Modern Calor, condusi de un magaziner Dan Floryn Sand si completata de intrega famiglie Nechita, o auditoare/amanta amatoare de hot..dog, o feminista convinsa si contabila sef, si nu la coada carutii Nico- faima si mandria noastra/ dar face deliciul sefilor din CA cand deschide asta gura…
    Lista de oameni dati afara este bine sa fie complletata si cu acesti lozeri, numiti-l pe dl. Diaconu manager general , ca va sti cum merge treaba si cum sa o termine, bini di tat.

  2. Flutur vrea sa o puna pe fina Lacramiora director economic si pe amantul ei Diaconu director, e o gluma buna, doi incompetenti o fufa cu Spiru si un fotograf care a mai disponibilizat odata vreo 20 de oameni dupa care a angajat vreo 40 de membri PDL, vor sa faca societatea asta sediul PDL, NEVER. Conducerea actuala abia a terminat de platit retinerile oamenilor din 2011, 2012 castigate in instanta.

  3. Ba ma lasati cu Diaconu, cei care il cunosc stiu ca trage pe nas ca si baiatu lu Flutur, nu stiu daca a invatat-o si pe Braduleasa cu prafurile dar el e „bini di tat”

  4. Daca vine Diaconu sculeru si cu amanta Bradu ne-am dus drak, fina d-lui primar e toata ziua la Mia la Rapsodia si ia lectii de mangement, stiti rezultatele financiare ale farmaciei, hotelului Rapsodia si Mall, toate in faliment dar administrate de familia Flutur !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *