Un necunoscut a dat foc unei locuințe. Poliția îl caută

masina pompieri incendiu noaptea casa botosaniO familie a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu produs în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că incendiul la locuinţa din comuna Vorniceni a fost generat, cel mai probabil, cu intenţie de persoane necunoscute.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de miezul nopţii.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de
Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari.

like facebookLa sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul casei, precum şi bunurile dintr-o cameră, existând pericolul ca flăcările să se extindă la celelalte încăperi. Pompierii s-au luptat mai bine de trei ore pentru a stinge flăcările.

„Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri, mai bine de trei ore, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 30.000 lei. Cazul a fost preluat de către poliţişti”, se arată într-un comunicat al ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *