Victor Construct pierde lucrarea la Teatrul ”Mihai Eminescu”. Anunțul făcut de primarul Flutur

teatrul mihai eminescu- botosani 001Societatea Victor Construct pierde contractul cu municipalitatea pe reabilitarea Teatrului ”Mihai Eminescu”. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că l-a notificat verbal pe administratorul societății că va fi nevoit să-i rezilieze contractul și asta pentru că investiția ar putea fi continuată de Compania Națională de Investiții spre a fi finalizată. Flutur spune că municipalitatea nu dispune de fonduri pentru continuarea lucrărilor la teatru.

like facebookÎn urma discuțiilor de la Compania Națională de Investiții de acum două săptămâni am identificat o soluție, dar nu numaidecât și finală, o soluție care ne obligă să creem un proiect reactualizat, un proiect care să cuprindă atât lucrările care erau prinse pentru reabilitarea teatrului, cât și lucrările de consolidare. Un proiect nou care ar putea să intre, și aici avem asigurările de la CNI, pe finanțarea CNI în momentul în care îl finalizăm. Pentru asta vom fi nevoiți să reziliem contractul cu actualul constructor, pentru că deja va exista un alt beneficiar, CNI. Ei vor organiza o nouă licitație pentru finalizarea lucrărilor”, a spus Flutur. Acesta susține că societatea va putea să participe la licitația pe care o va organiza CNI.

Primarul municipiului Botoșani a dat drept dată pentru finalizarea lucrărilor 31 decembrie 2018, pentru a nu fi nevoiți, spune el, să se înapoieze cele peste 4 milioane lei cheltuie până acum din fonduri europene.

 

2 thoughts on “Victor Construct pierde lucrarea la Teatrul ”Mihai Eminescu”. Anunțul făcut de primarul Flutur

  1. Cum va mai putea Victor Construct sa participe la licitatie daca este data o hotarare judecatoreasca prin care i se interzice dreptul de a participa la licitatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *