Fostul președinte al CJ a contestat legalitatea administrării probelor de către DNA

florin turcanu ridicat de dna perchezitii la casa socrului- BotosaniFostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Florin Țurcanu, a deschis o acțiune în instanță contestând legalitatea administrării probelor, dar şi la legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Curtea de Apel a respins, vineri, „cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii Ţurcanu Florin şi Anuşcă Aristomel cu privire la legalitatea administrării probelor, la urmărirea penală şi la legalitatea rechizitoriului nr. 7/P/2016 din data de 12.04.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, ca neîntemeiate”.

like facebookDe asemenea, instanța suceveană a dispus, tot vineri, începerea judecății în dosarul în care Țurcanu este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălarea banilor, iar socrul său de complicitate la săvârșirea celor două infracțiuni.

Dosarul în care fostul președinte CJ este trimis în judecată face referire la construirea la Lebăda, de către firma omului de afaceri Marcel Bîrsan, a unei case pe numele lui Aristomel Anușca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *