Un senator botoşănean a cerut decontarea taxei pentru depăşirea greutăţii bagajelor la o călătorie în Franţa

grigirasO delegaţie de patru senatori care a participat, în perioada 13-17 iunie, într-o vizită oficială în Franţa, la invitaţia Senatului Francez, a cerut, luni, printr-un memorandum intern, Biroului Permanent al Senatului, decontarea sumei de 50 de euro, reprezentând o taxă pentru depăşirea greutăţii admise a bagajelor de cală, de 50 de euro, scrie News.ro.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Ioan Chelaru, cererea celor patru senatori a fost respinsă de conducerea Senatului.

„Au precizat că au avut câteva obiecte, cadouri pentru partea franceză, care au venit din magazia Senatului şi se pare că, astfel, s-a depăşit excedentul de bagaje. Linia aeriană nu a fost de acord să scutească de plată acest excedent şi de aceea s-a cerut ca plata să fie făcută de Senat”, a spus Chelaru.

Ioan Chelaru a menţionat că în urma analizei din Biroul Permanent ”conducerea Senatului a apreciat că suma este modică şi poate fi acoperită altfel, nu din bugetul Senatului”.

Senatorii care au făcut parte din delegaţia grupului de prietenie România-Franţa, invitaţi de grupul de prietenie omolog din Senatul Francez, în perioada 13-17 iunie, au fost botoşăneanul Viorel Grigoraş (PNL), Florian Popa (PSD), Laurenţiu Coca (PSD) şi Dincă Marinică (PNL).

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *