Scandalul de la Podriga ajunge în instanță

protest podriga 2Scandalul dintre reprezentanții Sanatoriului Podriga și cei ai Direcției de Sănătate Publică ajunge în instanță. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a declarat că conducerea sanatoriului a acționat în judecată DSP și cerut recuperarea sumelor pierdute de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate de la cei care se fac vinovați. Acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Botoșani.

like facebookCei de la spital vor face solicitare de recuperare a sumelor de la persoanele care se fac responsabile. Au deschis acțiune, vineri, la Tribunalul Botoșani, în contencios administrativ, pentru recuperarea sumelor”, a declarat Gheorghe Sorescu.

De când a rămas fără autorizație sanitară, unitatea a pierdut o finanțare de 230 mii lei.

Direcția de Sănătate Publică a înștiințat Instituția Prefectului de faptul că Sanatoriul Podriga va primi autorizație sanitară după instalarea unor filtre speciale de apă.

DSP îmi comunica faptul că a făcut inclusiv adrese către Nova Apaserv în care solicită instalarea de filtre speciale pentru a aduce la parametrii normali turbiditatea de la Sanatoriul Podriga. În condițiile în care vor monta acele filtre, în termen de maxim patru zile, ei au vehiculat că la data de 24 iunie vor emite autorizație”, a spus prefectul Dan Nechifor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *