După ploi și vijelii urmează caniculă. Prognoza meteo pe două săptămâni

caniculaAdministrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 20 iunie-3 iulie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea va deveni caniculară în orele amiezilor, când, local, și disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi, în medie, între 32 și 34 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 19 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere ușoară, dar vremea se va menține călduroasă, cu maxime diurne de peste 30 de grade și minime nocturne în jurul a 17 grade. Ploi slabe, de scurtă durată, vor fi posibile, pe spații mici, în fiecare zi, dar cu precădere în jurul datelor de 23 și 26 iunie, respectiv 1 iulie.

like facebookLA MUNTE Valorile termice se vor menține mult mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă, pe tot parcursul intervalului de prognoză. Mediile maximelor diurne se vor încadra între 19 și 23 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 11 și 14 grade, cele mai ridicate temperaturi urmând a se înregistra în intervalul 20 – 26 iunie. Aversele vor apărea în fiecare zi, dar pe arii mai extinse după data de 23 iunie, când, izolat, vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *