Sfânta Treime: Ce nu trebuie să faci în a doua zi de Rusalii

turla bisericiiÎn sărbătoarea Rusaliilor intră Duminica Pogorârii Sfntului Duh și lunea care este prăznuită ca fiind ziua de Sfanta Treime. Iată care sunt cele mai populare obiceiuri și tradiții de Sfânta Treime!

Luni se prăznuiește Sfânta Treime, numită și a doua zi de Rusalii. Rusaliile se țin întotdeauna la 10 zile după Înălțare sau la 50 de zile după sărbătoarea Paștelui. În anul 2016 ziua de Sfânta Treime este sărbătorită în data de 20 iunie.

like facebookÎn aceste zile se sărbătorește și întemeierea Bisericii creștine. În urma cuvântării Sfântului Apostol Petru la Ierusalim, s-au convertit la creștinism aproximativ 3000 de suflete la Cinzecime. De-a lungul vremii au apărut numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții legate de aceste două zile sfinte: Cinzecimea și ziua Sfintei Treimi.

Încă din cele mai vechi timpuri aceste zile sunt numite Ielele și sunt considerate făpturi fermecate care se arată pe pământ în anumite perioade și mai ales în aceste două zile. În unele zone din țară gospodarii obișnuiesc să își „ude” nevestele. Acest obicei se găsește în special în zona Brașovului și a Mureșului. În trecut oamenii se temeau de Iele pentru că cine cădea sub blestemul lor rămânea bolnav pe viața și mai putea fi salvat doar de călușari.

În zona Oltului, călușarii merg de Sfânta Treime pe la casele oamenilor bolnavi să joace, considerând că acest obicei aduce sănătate, vindecarea bolilor și alungarea spiritelor rele. Persoanele suferinde sunt scoase din casă și așezate în curte, cu fața spre răsăritul soarelui. Batrânii cred că dansul acestor călușari ii poate tămădui si poate alunga blestemele pe care Ielele le-au aruncat asupra lor.

În ziua de Sfânta Treime, a doua zi de Rusalii, țăranii ies la câmp împreună cu preoții din sate și seroagă și stropesc ogoarele cu apă sfințită, pentru ca roadele pământului să fie bune, iar grindina să nu se abată asupra lor. În unele zone ale țării se pocnesc ramuri lungi și groase de tei pentru a alunga spiritele rele si duhurile care împiedică rodirea pământului. Cine muncește astăzi la câmp nu va avea parte de rod și va avea ghinion tot anul.

De Sfânta Treime nu se muncește nici în gospodărie, nu se dă gunoiul afară și femeile nu torc. Este o zi de sărbătoare în care toată umea se odihnește și se roagă. Există și o superstiție conform căreia nimeni nu ar trebui să plece departe de casă în această zi.

În ziua de Sfânta Treime nu este bine să te cerți sau să blestemi, pentru a nu se întoarce răul asupra ta. Orice blestem se va prinde, așa că cel mai indicat este să treci ziua în liniște și armonie. Astăzi toată lumea merge la biserică și participă la Sfânta Liturghie, după care fiecare se retrage la casa sa și se veselește alături de cei dragi sau se odihnește.  În zonele rurale gospodarii își leagă la brâu câte o crenguță de pelin, ce are menirea de a-i feri de rele și dușmani.

Sursa: România TV.net

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *