Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, școală europeană pentru a doua oară

cristina chiriac hunca mihaela colegiul eminescuVineri, 17 iunie, la Palatul Parlamentului a avut loc festivitatea de decernare a titlului de “Școală Europeană”-ediția 2016, în prezența Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a senatorului Ecaterina Andronescu și a secretarului de stat pentru învățământ preuniversitar, Monica Cristina Anisie.

like facebookPrintre unitățile școlare declarate învingătoare se numără, pentru a doua oară, consecutiv, Colegiul Național Mihai Eminescu Botoșani. Competiția se adresează unităților de învățământ preuniversitar care au derulat proiecte din cadrul programelor europene în domeniul educației și formării profesionale în ultimii trei ani,initiativă de bună practică recunoscută la nivel internațional.

Prin proiectele derulate de Colegiul Național Mihai Eminescu”,s-a avut în vedere dezvoltarea unei culturi organizaționale solide ce încurajează promovarea rezultatelor și experiențelor pozitive,dezvoltarea dimensiunii europene,asigurarea egalității de șanse,performanța școlară,cooperarea cu școli din Uniunea Europeană.Suntem onorați că am primit titlul de Școală Europeană pentru a doua oară,și sperăm că vom asigura continuitatea acestui trofeu și peste trei ani”, a declarat directorul colegiului, prof.Cristina Chiriac.

Delegația botoșăneană a fost reprezentată la Palatul Parlamentului  de: directorul colegiului, Cristina Chiriac,insp.școlar general,Mihaela Huncă,insp.-programe europene-Rodica Mighiu,prof.Loredana Ciobanu,și Bogdan Basarab-elev la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, clasa a XI a.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *