Proteste în stradă, vineri, pentru Sanatoriul Podriga

protest sanatate asistentiSindicatul Solidaritatea Sanitară din Botoșani solicită în regim de urgență eliberarea Autorizației Sanitare de Funcționare cu termen de conformare pentru Sanatoriul de Neuropsihiatrie de la Podriga. Reprezentanții sindicatului anunță organizarea unei pichetări la sediul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, vineri, 17 iunie, între orele 11-13, cu aproximativ 30 de persoane din cadrul grupei sindicale Podriga.

like facebookConstatăm cu regret faptul că soluțiile sugerate de către reprezentanții Ministerului Sănătății în cadrul discuțiilor purtate în data de 15 iunie nu sunt acceptate de către conducerea Direcției de Sănătate Publică Botoșani, deși singura soluție legală temporară o reprezintă varianta alimentării cu apă potabilă din cisterne și montarea unor filtre suplimentare. Atragem atenția asupra faptului că refuzul Direcției de Sănătate Publică Botoșani de a elibera o autorizație de funcționare cu termen de conformare, până la finalizarea lucrărilor privind construcția conductei de aducțiune de la STAP Ștefănești la Saveni, are ca principală consecință imposibilitatea de a fi reluat contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Botoșani, ajungându-se în cel mai scurt timp la închiderea activității Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga”, declară Daniel Bulboacă, liderul Sindicatului Solidaritatea Sanitară din Botoșani.

Acesta susține că închiderea Sanatoriului de la Podriga sau lăsarea lui fără finanțare, nu rezolvă problemele locale, ba chiar le adâncește și lasă fără suport o categorie defavorizată de pacienți (prin aceasta înțelegând atât lipsa personalului de specialitate, cât și lipsa celor necesare asigurării condițiilor hoteliere și de tratament).

Ținând cont de faptul că autoritățile locale și conducerea sanatoriului au asigurat apa potabilă prin dozatoare, recipiente și cisterne, asigurându-se astfel necesitatea aprovizionării cu apă potabilă, fără risc epidemiologic pentru pacienți și personal (pentru băut și prepararea hranei), apa menajeră putând fi utilizată pentru celelalte activități, în condițiile în care ea corespunde microbiologic. În opinia noastră, principalii vinovați pentru lipsa finanțării și direct răspunzători pentru această situație fără precedent sunt doamna Director Executiv dr. Silvana Tudorache și dr. Felicia Beleca”, se mai arată într-un comunicat al Sindicatului Solidaritatea Sanitară din Botoșani .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *