Profesorii botoșăneni strâng semnături pentru proteste

greva generala profesoriProfesorii botoșăneni sunt consultaţi de sindicate cu privire la declanşarea unor mişcări de protest în învățământ. Nemulțumirile pornesc de la salarizare, iar formele de protest care ar putea fi organizate sunt boicotarea examenelor naţionale şi neîncheierea situaţiei şcolare.

like facebookEste un referendum care testează poziţia membrilor de sindicat. Oamenii îşi vor spune părerea, pentru că mulţi colegi au spus că nu sunt mulţumiţi şi atunci e normal să fie consultaţi„, a declarat Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani.

Sindicaliștii din învățământ susțin că prin ordonanța de urgență privind salarizarea bugetarilor, aprobată săptămâna trecută, există mari discrepanțe între salariile din învățământ și alte domenii.

Este vorba de o creştere salarială de peste o sută de lei la toate tranşele, dar această sumă, la o tranşă de 25-30 de ani înseamnă o creştere de 5-6%, iar la cei cu 1-6 ani vechime înseamnă 18 % şi de aceea apare în ordonanţă o diferenţiere a procentului cu care cresc aceste drepturi salariale”, a adăugat liderul SIP.

Cadrele didactice vor trebui să se pronunțe asupra unor eventuale forme de protest până la sfârșitul acestei săptămâni.

 

One thought on “Profesorii botoșăneni strâng semnături pentru proteste

  1. Faceti paritateae orelor pe care le lucreaza un economist/asistent,etc si veti vedea ca acestia lucreaza pe bani cu mult mai putini decat voi din sistemul de invatamat, si cu responsabilitate enorma, sa nu mai zicem de raspunderea penala. Voi din 12 luni 5-6 luni lucrati, (insumat la 8 ore/zi), cadouri trimestriale, excursii platite de elevi. Nu ati fost trasi la raspundere pentru nivelul slab de pregatire al elevilor, si nici testarile nu le treceti, ce sa mai zicem de orele slab pregatite de dumneavoastra. Deci pentru ce cereti marire salariala?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *