Inconştienţă! Șofer filmat în momentul unei depășiri criminale

depasire ilegala pe strada Nicolae Iorga- BotosaniUn şofer a dat dovadă, marți după-amiază, de o inconştienţă uriaşă. Acesta circula la volanul unui Mercedes Sprinter pe strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani, dinspre Laurian către Inspectoratul Școlar.

La un moment dat, tânărul acceleează puternic și intră în depășirea a două mașini care circula în fața sa, într-o zonă în care strada era marcată cu linie continuă și cu trecere de pietoni.

like facebookDe pe strada Trandafirilor, un autoturism a făcut dreapta și s-a trezit cu microbuzul în față, existând riscul unui grav accident.

Șoferul de pe autoturism a filmat depășirea neregulamentară și a trimis-o redacției.

 

7 thoughts on “Inconştienţă! Șofer filmat în momentul unei depășiri criminale

  1. Acest urangutan nu este la prima abatere; e un fost taximetrist care nu tine cont de regulile de circulatie. Cea mai mare problema este ca acest cretin face curse internationale, bineinteles fara a detine autorizatie de transport si a plati taxe ca orice alt cetatean civilizat; deci are in *volan* viata unor oameni pe care ii poate nenoroci oricand. Sa speram ca vor fi luate masuri de catre organele competente.

  2. Probabil că tot cocălarul făcea scandal. Trimite-ți imaginile la poliția rutieră stimați redactori!!! oricând vă puteți afla și voi în această situație și nu se știe dacă veți avea atât de mult noroc !!!

  3. Dragi cititori ai botosaninews,astăzi voi suna personal la poliție pentru ai face denunț acestui. NENOROCIT

  4. Stimabile… Este evident ca șoferul microbuzului e bizon, totuși va sfătui sa nu duceți imaginile ca luați si dvs amenda… Ati intrat pe banda fara sa va asigurați si fara sa acordați prioritate.

  5. Vina conducatorului auto de MB Sprinter este ca a efectuat depasirea pe trecerea de pietoni (permis!),in rest, conducatorul auto care a efectuat filmarea nu a respectat indicatorul cedeaza trecerea, nu s-a asigurat, sau s-a asigurat numai din partea stg (tot permis!). sfatul meu este ca atunci cand lansati acuze privind vinovatia cuiva e bine sa stiti ce vorbiti…. Sper ca ceilalti care au comentat nu au permis si nu conduc in Botosani

  6. După ce am studiat mai atent videoul publicat de către persoana aflata în cauza și f.revoltata reiese ca cel ce filmase acest incident este bun de plata și trebuie tras la răspundere. De ce? Incultule ce ești tu ești un adevărat pericol public ptr.ca tu când ieși de pe străduță ai un ditamai indicatorul cu trecere de pietoni iar sub acesta un triunghi mare rosu cu alb sa poata fi observat de tot chiorul cu carnet de conducere . Ce înseamnă acest indicator stimat „ȘOFER ” ……. Cedează trecerea. Ce înțelegi tu prin asta? Dar te întreb degeaba căci din videoul postat de tine se vede ca nici pedala de frina nu știi care este. Am fost personal sa vad acest indicator și din plauzibila ta filmare cit și ce am văzut la fata locului dacă as fi în locul tău mai bine las cauta pe șoferul respectiv cu microbuzul și las invita la o cafea ca a fost domn și a fost foarte precaut ca nu ți-a lovit mașina de altfel erai bun de plata domnule fraier. Înainte de a fi trimis filmarea trebuia sa te sfătuiești cu un șofer adevărat și îți spunea aceeași poveste. Credeam ca ești isteț dar se vede ca habar nu ai ce e cu tine…… Te sfătuiesc prietenește fii mai precaut în trafic altfel vei plăti scump. Tu nici măcar nu ai vizibilitate cum naiba ai ieșit în intersecție? Dragi șoferi studiați și dvs acest video și o sa vedeți ca am dreptate. Cel puțin șoferul cu nr.de AR. are vizibilitate pe când fraierul ce a filmat doarme la volan nici măcar nu știe ca indicatorul triunghiul rosu cu alb înseamnă „CEDEAZĂ TRECEREA” . Îți furi singur căciula mister șofer care nu ești ai doar un permis de conducere dar ala trebuia sa fie ptr.bicicliști ca atunci circular numai pe trotuar și noi șoferii inclusiv pietonii eram în siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *