Câte mandate iau PSD și PNL în Consiliul Județean! Cine vor fi consilierii!

sedinta extraordinara CJ ianuarie 2012Votul electoratului la alegerile locale de duminică trimit în Consiliul Județean doar două formațiuni politice. Este vorba de PSD și PNL care vor decide asupra viitorului județului în următorii patru ani.

Potrivit numărătorii paralele a partidelor, PSD va avea, în urma primei distribuiri a mandatelor, 18 mandate, iar PNL 14.

La redistribuire, PNL va mai beneficia de un mandat, astfel încât social- democrații vor beneficia de 18 consilieri județeni, iar liberalii de 15.

like facebookÎn aceste condiții, PSD va impune președintele și cei doi vicepreședinți. Ceea ce este cert până în momentul de față este că președinte va fi Costică Macaleți, iar unul dintre vicepreședinți fostul său director de cancelarie la Prefectură, Dorin Birta. Al doilea vicepreședinte urmează a fi stabilit din rândul celorlalți 16 consilieri, însă acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de vineri, când va conducerea PSD Botoşani se va reuni în şedinţă. Una dintre variantele posibile este actualul director adjunct al Urban Serv, Liviu Toma, aflat pe locul al zecelea pe listă.

Iată lista consilierilor PSD:

1. MACALEȚI COSTICĂ
2. BIRTA DORIN
3. BÂRLIGA RODICA
4. BUHĂIANU BOGDAN-CIPRIAN
5. NAZARE GHEORGHE
6. VÂZDOAGĂ GHEORGHE
7. OLARU CĂTĂLIN-CRISTIAN
8. PĂTRĂUCEANU CONSTANTIN-NECULAI
9. NENIȘCĂ IONEL
10. TOMA CONSTANTIN-LIVIU
11. ȘTIRBU FLORIN
12. TODICĂ GHEORGHE
13. ANDRIOAIE MARIANA
14. BREȘUG CRISTINA
15. PIETRARU FLORENTIN
16. ANDREI CRISTINA-ANDREEA
17. PRECUL CĂTĂLIN BORIS
18. MARIAN SERGIU

Iată lista consilierilor PNL:

1 Sorescu Gheorghe
2 Achiţei Vasile Cristian
3 Şoptică Costel Deputat
4 Flutur Cătălin-Mugurel Ales primar de Botoșani
5 Bursuc Constantin
6 Anton Radu
7 Aroşoaie Lucian-Dinu
8 Bulgaru Florin-Dan Ales primar de Răchiți
9 Abăcioaei Rodica
10 Andrieş Valerian
11 Gireadă Ionuţ
12 Diaconu Ion
13 Judele Radu
14 Ivănescu Victor
15 Pleşca Stelian
16 Saucă Mariana-Mirela
17 Tupiluş Petre
18 Rădăuceanu Petre

2 thoughts on “Câte mandate iau PSD și PNL în Consiliul Județean! Cine vor fi consilierii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *