Flutur anunţă că va demasca, joi, campania murdară făcută de Ovidiu Portariuc

catalin flutur - PNL BotosaniMâine, 2 iunie, candidatul Partidului Naţional Liberal la funcţia de Primar al municipiului Botoşani,  d-nul Cătălin Mugurel Flutur, va susţine o conferinţă de presă în cadrul căreia va demasca şi va condamna public modul în care PSD şi candidatul său, d-nul Ovidiu Iulian Portariuc, înţeleg să facă campanie electorală.

O campanie electorală făcută prin interpuşi, murdară, fără a respecta cele mai elementare norme de conduită!

Încălcarea în mod flagrant a prevederilor Legii nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale Constituţiei României, ne-au obligat să facem sesizări prin plângeri penale la Parchet şi Poliţie, împotriva unor site-uri, administratori de conturi, tipografii, etc.

Ştim că cei enumeraţi mai sus nu o fac decât la îndemnul unor oameni care sunt conştienţi că au pierdut lupta, dar se folosesc de aceleaşi minciuni ca în 2012, minciuni care de altfel le-au caracterizat întregul mandat 2012-2016.

Publicitate electorală

One thought on “Flutur anunţă că va demasca, joi, campania murdară făcută de Ovidiu Portariuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *