Prima simulare pentru alegerile locale, cu hopuri la Botoșani

stampila-de-vot-300x187Prima simulare a alegerilor locale din iunie a avut loc, duminică, iar la nivelul județului Botoșani au fost înregistrate și unele disfuncționalități. Potrivit prefectului județului Dan Nechifor, multe secții de vot nu au fost deschise la ora 9.00, așa cum ar fi fost normal, iar câțiva dintre operatorii desemnați de Autoritatea Electorală Permanentă au absentat.

like facebookLa simularea alegerilor, care a avut loc duminică, 22 mai, s-au constata mai multe neconcordanțe. Astfel, din 422 de operatori desemnați de AEP s-au prezentat doar 407. Un număr de 15 operatori nu s-au prezentat. A apărut și o mică problemă: s-a îngreunat accesul în secțiile de vot. Au fost probleme la Școala M. Kogălniceanu Dorohoi, Școala Leon Dănăilă Darabani, Grădinița 2 Darabani, Școala Cernești-Todireni., Școala Vorona și la Secția de votare din Căminul cultural Roșiori, la căminul Hlipiceni. Școlile trebuiau deschise de la ora 9, dar nu erau”, a spus prefectul, care crede că în acest caz vina aparține primarilor din localitățile respective, dar și Inspectoratului Școlar Județean.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu crede că disfuncționalitățile apărute s-au datorat unei lipse de comunicare și speră ca la a doua simulare, care este programată pe 27 mai, să nu mai fie astfel de probleme.

Simulările se fac pentru a verifica funcţionarea aplicaţiilor informatice de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenire a votului multiplu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *