Vizita la zona de agrement Cornișa, reclamată de PNL la Biroul Electoral al municipiului Botoşani

vizita parc cornisa botosani16PNL Botoșani a depus o sesizare la Biroul Electoral de Circumscripţie al municipiului Botoşani, după ce primarul Ovidiu Portariuc a organizat Ziua Porților Deschise la Parcul Cornișa.

like facebookPotrivit BEC, obiectul plângerii îl constituie încălcarea legislației electorale de către candidatul PSD la Primăria Botoșani, Ovidiu Portariuc.

S-a reclamat încălcarea legislației privitoare la transportul public de persoane, încălcarea legislației privitoare la securitatea în muncă, faptul că în acțiune s-a implicat și Inspectoratul Școlar Județean, că această acțiune ar fi încălcat legislația electorală, constituind o propagandă electorală, precum și faptul că materialele publicitare ce anunțau această campanie au încălcat legislația privind finanțarea campaniilor electorale”, se arată în hotărârea BEC.

Membrii biroului electoral au concluzionat că primele trei puncte nu sunt de competența biroului electoral, ci de competența altor organe ale statului. În ceea ce privește ultimele două puncte, BEC consideră că această acțiune, ce fusese inițiată la jumătatea lunii aprilie 2016 și care a fost amânată din cauza condițiilor meteo în perioada 14-15 mai, nu poate fi considerată ca o acțiune de campanie electorală.

În consecință, BEC  a respins ca nefondată contestația PNL Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *