Dezmăţ financiar la o primărie din judeţul Botoşani înainte de alegeri

primar cocardaConsilierii locali în frunte cu primarul şi viceprimarul unei primării din judeţul Botoşani au ajuns să aloce sume uriaşe din bugetul local pentru efectuarea unui de fezabilitate şi achiziţionarea unui GPS.

Este vorba despre aleşii locali din comuna Cristeşti ce au votat printr-o hotărâre de Consiliu Local alocarea a 200.000 de lei pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru un cămin cultural şi achiziţionarea unui GPS. Studiul de fezabilitate , ce reprezintă un document de câteva pagini, a ajuns să coste 180.000 de lei în timp ce pentru un banal GPS s-a alocat 20.000 de lei. Cel mai probabil instituţia va achiziţiona serviciul şi bunul prin încredinţare directă având în vedere prevederile legislative.

like facebookÎn privinţa studiului este revoltător faptul că preotul din satul Oneaga, Radu Mustaţă, s-a oferit să îl facă gratis prin intermediul unei asociaţii pe care o conduce numai cu condiţia ca banii alocaţi de primărie să fie redirecţionaţi către şcoala din sat ce are nevoie urgentă de reparaţii. Conducerea primăriei, formată la acea dată din primarul Ioan Aciobăniţei şi viceprimarul Aurel Maxim, a refuzat această propunere şi au preferat să utilizeze excedentul bugetar din 2015.
Ioan Aciobăniţei şi Aurel Maxim nu au putut fi contactaţi pentru a oferi explicaţii în vederea acestei hotărâri de Consiliu Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *