Caravana EcoAtitudine vine în Botoșani, la Liceul cu Program Sportiv

ecologizareÎn perioada 30 martie – 10 noiembrie 2016 se desfășoară la nivel național Campania EcoAtitudine – cea mai amplă campanie de educație ecologică și mediu adresată elevilor claselor 0 – VIII, cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor.

A VII-a ediție va reuni peste 100 000 copii, profesori, părinți și bunici din 38 de orașe și 103 școli din țară, care s-au înscris în activități de voluntariat recompensate cu numeroase premii.

like facebookObiectivul campaniei constă în educarea elevilor și dezvoltarea unor atitudini civice responsabile față de mediul înconjurător.

Obiectivul nostru este ca pană în anul 2020 să dezvoltăm noi atitudini faţă de mediul înconjurător pentru peste 1.000.000 de elevi și profesori.

Ediţia 2016 (30 martie – 10 noiembrie),  îşi  propune, ca – alături de elevii claselor I-VIII (inclusiv clasa 0) din  Bucuresti, Craiova, Timisoara, Rozavlea, Arad, Iasi, Ruscova, Cluj Napoca, Sibiu, Brasov, Mioveni, Giurgiu, Zalau, Pitesti, Bacau, Focsani, Buzau, Chitila, Bistrita, Otopeni, Ploiesti,Voluntari, Brasov, Balotesti, Rm Sarat, Ulmeni,Botosani, Satu Mare, Băiţa de Sub Codru, Borșa, Tg-Mures, Somcuta-Mare, Piatra Neamt, Branesti, Afumati,Caracal, Topoloveni, Sighetul Marmatiei, Baia Mare,  cadre didactice şi toți partenerii implicaţi în proiect – să ofere o viziune completă a „conceptului eco”, formarea unor deprinderi ecologice prin activităţi extracurriculare, precum şi a importanţei colectării selective a deşeurilor (hârtie-carton, plastic, PET, aluminiu).

9 luni din februarie pănă în noiembrie  copii se vor  juca de-a supereroii, actori sau reporterii și vor câștiga numeroase premii.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *