Tânăr cu tupeu: S-a urcat băut la volan, fără permis

beat etilotestTupeu maxim din partea unui tânăr de 22 de ani. El a fost prins, marți dimineață, la volanul unui autoturism fără permis. L. D., din comuna Vorniceni,  a fost depistat pe un drum comunal din localitatea Havîrna, în timp ce conducea un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare străine.

like facebookVerificările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat tânărului să se supună testării alcoolscopice şi respectiv recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând ambele proceduri.

Tânărul este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *