Botoşănean reţinut de poliţişti după ce a comis mai multe jafuri în Belgia

talhar in catuse arestat bogdan george iacobUn bărbat din judeţul Botoşani a fost arestat la solicitarea autorităţilor belgiene după ce este acuzat că a comis mai multe fafuri. Mihai Călin, de 36 de ani, din oraşul Flămânzi a fost reţinut şi prezentat judecătorilor Curţii de Apel Suceava care au emis un mandat european de arestare.

Acesta este acuzat de Tribunalul de primă instanţă din Flandra de Est – Secţiunea Ghent – Belgia, de comiterea infracţiunilor de „jaf organizat sau armat” şi „constituirea unei organizaţii în vederea comiterii de crime împotriva persoanelor sau a proprietăţilor”.

like facebookAutorităţile belgiene au transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava că faptele ar fi fost comise în perioada 28.09.- 26.11.2015, când, aflându-se în Belgia, bărbatul ar fi participat la comiterea, prin efracţie, a mai multor furturi din magazine aparţinând lanţului „Maisons Du Monde”, bunurile sustrase constând în seifuri sau conţinutul acestora, laptopuri, notebook-uri şi echipamente asemănătoare. Codul Penal belgian prevede pentru acest gen de fapte pedeapsa închisorii de până la 10 ani.

Sursa: Monitorul de Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *