FOTO Zeci de botoșăneni la întâlnirea cu principesa Maria

principesa maria bunZeci de botoșăneni au participat, marți, la Muzeul Județean, la întâlnirea cu Alteța Sa Regală Principesa Maria. La evenimentul care a avut ca scop marcarea a 150 de ani de la instaurarea monarhiei constituționale în România au participat autoritățile locale, dar și directori de instituții publice, veterani de razboi, profesori

Activitatea a debutat cu vernisajul expoziţiei care reuneşte piese reprezentative pentru Casa Regală a României, aflate în colecţiile Muzeului Naţional Peleş şi ale Complexului Muzeal Naţional “Moldova”, Iaşi. De asemenea, muzeografi și profesori de istorie au vorbit despre viața celor patru regi ai României.

like facebook

Vreau să-i mulțumesc principesei Maria pentru vizita pe care o face la Botoșani și vreau să o asigur că în județul Botoșani Casa regală a avut întotdeauna și are prieteni atât în mediul rural, cât și în urban. La întâlnirile cu veteranii de război, întotdeauna numele Regelui Mihai este pronunțat de aceștia cu lacrimi în ochi. Trebuie să învățăm de la veteranii de război că demnitatea noastră națională este cel mai important lucru și trebuie să fim mândri de trecut, dar mai ales de prezent”, a spus prefectul Dan Nechifor.

După prezentarea de la Muzeul Județean, principesa Maria a acordat autografe.

principesa 1

principesa

principesa maria 1 bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *