Scrisoare deschisă adresată premierului Cioloș de un grup de parlamentari botoșăneni

drum iasi prajeni (2)Șase parlamentari botoșăneni au adresat o scrisoare deschisă primului ministru Dacian Cioloș prin care solicită asigurarea finanțării pentru reabilitarea drumului Botoșani- Tg. Frumos, în anul 2016-2017.

Iată conținutul acesteia:

like facebookParlamentarii semnatari ai prezentei scrisori va adresează, în numele cetățenilor din județul Botoșani, solicitarea aprobarii în regim de urgență a indicatorilor tehnico-economici pentru a se putea realiza demersurile legale prin care să se demareze proiectarea și execuția lucrărilor la drumul DN – 28B Botoșani-Târgu Frumos.

În calitate de reprezentanți ai cetățenilor din Botoșani dorim să vă aducem la cunoștință importanța majoră pe care o are acest proiect pentru județul nostru. După cum știți cu siguranță, Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în care se află județul Botoșani, este una din cele mai sărace zone din Uniunea Europeană. În cadrul acestei Regiuni, județul Botoșani se află pe ultimele locuri în privința situației economice.

Cauza principala a acestei realități este starea precară a infrastructurii rutiere care, timp de peste două decenii, a condamnat județul Botoșani la izolare. Drumurile proaste și legătura deficitară cu aeroporturile internaționale de la Iași și Suceava au constituit principalele vulnerabilități care au descurajat investitorii interesați de posibilitatea de a dezvolta afaceri în județul nostru. Consecința se vede astăzi în datele statistice privind produsul intern brut pe locuitor, locurile de munca și nivelul scăzut al salariilor, la care se adaugă exodul masiv al tinerilor și specialiștilor botoșăneni plecați la muncă în alte zone din țară sau din străinătate.

Ca urmare a celor de mai sus, parlamentarii de Botoșani învestiți în anul 2012 și-au propus ca obiectiv principal sprijinirea a doua proiecte majore care sa readucă județul nostru în circuitul economic național și internațional:

  • Reabilitarea și modernizarea DN 29 Botoșani – Suceava,
  • Reabilitarea DN 28B Botoșani – Târgu Frumos.

Primul proiect a fost realizat în timpul guvernării precedente. Tot atunci a început și cel de-al doilea proiect prin alocarea fondurilor necesare pentru realizarea studiul de fezabilitate.

În prezent se lucrează la acest studiul de fezabilitate pentru refacerea drumului Botoșani-Târgu Frumos, care are ca termen de finalizare luna august 2016. În vederea realizării lucrărilor de reabilitare și modernizare la drumul DN – 28B Botoșani-Târgu Frumos este nevoie ca la prima rectificare bugetară din acest an din luna iulie să alocați suma necesară pentru proiectare si executie lucrari. In acest context aprobarea indicatorilor tehnico-economici pe care o solicitam in regim de urgenta imediat dupa ce este gata studiul de fezabilitate este imperios necesara, tocmai pentru a reusi ca in acest an CNADNR sa inceapa procedurile de achizitie publica pentru executia lucrarilor.

În același timp, desi suntem la sfarsitul lunii aprile CNADNR nu a  aprobat inca Programul de Achiziții Publice, iar în acest moment nu se pot realiza lucrările licitate și începute anul trecut prin programul multi-anual pentru turnări de covoare asfaltice pe drumurile nationale ce traverseaza judetul Botosani. In acest program multi – anual sunt  prevazute urmatoarele lucrari licitate si incepute anul trecut: inchiderea lucrarilor la celebrul drum national de pamant Manoleasa- Radauti Prut (care face legatura intre vama Radauti Prut si vama Stanca Costesti), turnarea de covoare asfaltice pe drumurile nationala ce leaga municipiul Botosani de celelalte municipii si orase din judet: Dorohoi – Botosani, Botosani – Stefanesti, Botosani – Saveni. Facem mentiunea ca pe aceste tronsoane de drum national nu s-a mai intervenit cu lucrari de modernizare prin turnare de covoare asfaltice de peste doua decenii iar starea lor este sub orice critica. Solicitam astfel aprobarea de urgenta a acestui Program de Achiziții Publice pentru a se putea continua lucrarile licitate si incepute anul trecut.

Vă aducem la cunoștință faptul că v-am mai adresat o scrisoare publică anul trecut, cu ocazia aprobării Bugetului de stat pentru 2016, însă nu a fost prevăzută nicio sumă pentru refacerea infrastructurii rutiere pe drumul Botoșani-Târgu Frumos, deoarece s-a motivat că nu sunt aprobați indicatorii tehnico-economici. Tocmai de aceea consideram ca este vital ca in acest moment sa dati curs acestei solicitari atat de importanta pentru judetul nostru.

Vă rugam așadar, cu toată buna credința, sa nu abandonați ceea ce a fost început de predecesorii dumneavoastră. Cele doua proiecte sunt strâns legate, întrucât doar împreună pot închide circuitul economic care va favoriza fluxurile comerciale între Iași și Suceava, iar de aici mai departe, către nord-vestul României, punând astfel în valoare economia județului nostru.

Înțelegem constrângerile bugetare pe care le întâmpina orice prim-ministru aflat la conducerea Guvernului României. Dar va rugam sa țineți cont că județul Botoșani a rămas prea mult timp în izolare, iar decalajele economice și sociale față de restul țarii s-au amplificat mult prea mult în ultimele două decenii.

În același timp, semnatarii primului apel către dumneavoastră am depus în Parlament un amendament la Proiectul Legii Bugetului de stat, pentru alocarea sumei de 201,8 milioane lei (circa 45 milioane euro) pentru reabilitarea drumului Botoșani-Târgu Frumos. Cu toate acestea, parlamentarii PNL au refuzat să facă echipă cu ceilalți deputați și senatori de Botoșani și au respins inițiativa legislativă.

Semnatarii prezentei scrisori deschise suntem în primul rând botoșăneni și abia apoi membri de partid și susținem acest proiect vital pentru dezvoltarea economică a județului nostru.

În concluzie, în numele cetățenilor din Botoșani, va rugăm sa analizați cererea noastră și să dispuneți aprobarea programului de achiziții publice din partea CNADNR și alocarea fondurilor necesare pentru realizarea licitației publice prin care se va realiza proiectul și execuția lucrărilor la DN28B Botoșani-Târgu Frumos.

 

 Cu deosebită stimă, 

Senator Doina Federovici     Deputat Andrei Dolineaschi     Deputat Tamara Ciofu 

Deputat Mihai Baltă            Deputat Liliana Mincă           Senator Șerban Mihăilescu

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *