FOTO & VIDEO! Un botoșănean și fiul său de cinci ani, răniți într-un accident cumplit

accidentUn grav accident de circulație a avut loc sâmbătă seară, pe DJ 209 C, în satul Paltinu, comuna Brodina, în care a fost implicat un bărbat din județul Botoșani. O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite după ciocnirea violentă dintre două mașini.

like-facebookBărbatul mort este Gheorghe Covașă, de 79 de ani, care se afla într-o mașină condusă de ginerele său, de 30 de ani, originar din Botoșani, dar care locuiește în Paltinu, și în care se mai afla nepotul său de cinci ani.

Mașina cealaltă era condusă de un călugăr. Se pare că acesta a condus cu viteză, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, mașinile s-au ciocnit și autoturismul condus de călugăr, un Mitsubishi Pajero, a ajuns într-un șanț adânc de patru metri.

Patru dintre victime au suferit leziuni grave, iar patru leziuni ușoare.

Potrivit șefului ISU Suceava, generalul de brigadă Ion Burlui, având în vedere numărul mare de victime, ISU Suceava a declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Polițiștii au ajuns la locul respectiv și continuă cercetările.

Sursa: SuceavaNews

2 thoughts on “FOTO & VIDEO! Un botoșănean și fiul său de cinci ani, răniți într-un accident cumplit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *