Elevi învăţaţi de pompieri să-şi protejeze viaţa

elevi la pompieriPeste 2500 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat în această săptămână, de la pompieri, cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate pe timpul vizitelor la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti şi Truşeşti. Elevii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor şi activităţilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unor intervenţii în caz de incendiu.

like facebookVizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit, unii pentru prima dată, pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie. Cei mai curajoşi au urcat la câţiva metri deasupra solului, în nacela autospecialei pentru salvarea persoanelor de la înălţime.

La Detaşamentul Botoşani, vizitatorii au făcut cunoştinţă cu „Gorun”, câinele – pompier, care a executat câteva exerciţii demonstrative, momente extrem de apreciate de audienţă.

Dacă unii elevi au preferat să vină în vizită la pompieri, alţii au ales postura de gazdă. În timpul întâlnirilor cu reprezentaţii I.S.U. Botoşani, elevii au aflat cum să prevină sau să se comporte într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum pot deveni salvatori.

Totodată, aceştia au primit materiale informative din cadrul campaniilor naţionale „F.O.C.– Flăcările Omoară Copii”, “R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!”, “Vreau să fiu voluntar!” şi „Nu tremur la cutremur”.

Vizitele din această săptămână se înscriu în activităţile de informare  preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv. Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener, proiectului Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, intitulat „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai  bun”.

Sursa: comunicat ISU

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com